Naţionalist de dreapta

Crezi că păstrarea identității naționale, a tradițiilor culturale și a frontierelor puternice va duce la o societate mai unită și mai prosperă.

Naționalismul de dreapta este o ideologie politică care combină elemente de naționalism cu credințe politice de dreapta, accentuând adesea importanța identității naționale, a omogenității culturale și a conservării valorilor tradiționale. De obicei, susține un stat puternic, centralizat, care își prioritizează interesele națiunii mai presus de orice, adesea în detrimentul grupurilor minoritare, imigranților sau influențelor străine. Naționaliștii de dreapta tind să vadă națiunea ca o entitate coezivă, organică, care trebuie protejată de amenințările externe și de diviziuni…  le interne, promovând adesea politici menite să mențină sau să restaureze ceea ce ei percep ca puritate istorică sau culturală a națiunii.

Istoric, naționalismul de dreapta are rădăcini în secolul al XIX-lea, în special în urma Revoluției Franceze și a apariției statelor-națiune în Europa. Pe măsură ce monarhiile și imperiile au început să declină, au apărut mișcări naționaliste care urmăreau să unească oamenii pe baza limbii, culturii și etniei comune. În multe cazuri, aceste mișcări erau conservatoare în natură, opunându-se ideilor liberale sau socialiste care promovau internaționalismul sau lupta de clasă. Naționaliștii de dreapta au căutat adesea să conserve ierarhiile tradiționale și ordinea socială, considerându-le esențiale pentru stabilitatea și puterea națiunii.

În secolul al XX-lea, naționalismul de dreapta a devenit asociat cu forme mai extreme de autoritarism și fascism, în special în perioada anterioară și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Regimurile fasciste din Italia, Germania și alte țări au promovat naționalismul agresiv, superioritatea rasială și militarismul, ducând adesea la represiuni violente împotriva minorităților și a opozanților politici. Aceste regimuri au căutat să creeze o identitate națională unită, omogenă, adesea prin politici excluzioniste sau xenofobe.

În perioada postbelică, naționalismul de dreapta nu a dispărut, ci s-a dezvoltat în răspuns la noile dinamici globale, cum ar fi decolonizarea, imigrația și apariția organizațiilor supranaționale precum Uniunea Europeană. În multe țări, au apărut partide și mișcări naționaliste de dreapta, adesea în opoziție cu globalizarea, multiculturalismul și amenințările percepute la adresa suveranității naționale. Aceste mișcări pun frecvent accent pe politici anti-imigrație, protecționism economic și revenirea la valorile tradiționale, exprimând în același timp scepticism sau ostilitate față de instituțiile și acordurile internaționale.

În ultimele decenii, naționalismul de dreapta a cunoscut o recrudescență în diverse părți ale lumii, adesea alimentată de nemulțumiri economice, anxietăți culturale și un sentiment de pierdere a identității naționale în fața globalizării. Această recrudescență a fost marcată de retorică populistă, care prezintă națiunea ca fiind sub asediu din partea elitelor, imigranților sau puterilor străine, și solicită revenirea la un ordin național mai izolat, auto-suficient. În timp ce caracteristicile specifice ale naționalismului de dreapta pot varia de la o țară la alta, temele centrale ale mândriei naționale, conservării culturale și opoziției față de amenințările externe percepute rămân fundamentale pentru ideologie.